Lipsita de orice adjectivitate.

Ochii deslusesc umbre in incaparea austera in care ma aflu : sub cer. Se contureaza teama de a socializa cu ceilalti. Poate ca sentimentul de lipsa de interes izvoraste din dorinta de a fii singura cu gandurile care imi coplesesc intreaga fiinta. Un iad intre cer si pamant. Ma inec in petalele decolorate de ploaia stravezie din mijloc de sezon. Un hohot de ras imi surade din vai aurii, purtate pe aripi de foc in mijloc de ape reci si tulburi. Si-as vrea si eu sa stiu de ce ma lupt cu fiecare particica din mine. Cat de rau esti.Nu poti sa faci un efort sa intelegi lupta pe care o duc zi de zi ? " Lipsita in fond de orice adjectivitate". Ma regaseste iarna in ghearele zbuciumului . Simt o nevoie excesiva de a fabula. Ingrop fara martori si fara ritual amintiri glorioase de demult. Culori delicate se inchid in decorul excesiv. Nimic nu are sens. Pentru ca nu vreau sa mai dau importanta unei clipe, rasfirata in stratul rarefiat de ozon. Insuportabil, deranjant. Respir un aer incarcat de nedumerire. Ce sunet trist.In pulberi rasturnata , un om raspuns. Zvonul unui pas, delicat, discret, fara putere, blajin si inhamat la drum lung, imi deranjeaza linistea ce-am construit-o din aerul mort din preajma mea. Totusi, cel care ia seama bine nu viseaza la imposibilul care il proiectez zi de zi . Nu mai pot. A exista, ma depaseste.Firul evidentei ingradeste o pofta necontrolata de izolare. As vrea sa fiu una cu soarele, sa-ti luminez diminetile si sa ma furisez hotis prin fereastra prafuita si rece de noiembrie. As fii primul lucru pe care ochii insetati de raze si stralucire l-ar cere cu egoism. Naturala " delirare " , metafantasmand periculos, nu iti cer decat sa ma duci departe de ei, intr-un loc unde a te coplesi cu visul, nu e un pacat.