L-am vazut zilele astea. Era frumos. Intimidant. Cu o privire jucausa si cu un zambet modest. Nu ma privea. Nici eu nu am insistat, dar i-am surprins cateva ochiade spre mine. Miraculoasa senzatia care a avut-o asupra mea. Mi-a trezit sentimente adanci. Si vantul, ii contura mai bine chipul ravasit. E ciudat efectul care ti-l provoaca intr-un singur minut oameni ce abia ii cunosti. Si recunosc ( intre noi fie vorba ) , e prima data cand mi se intampla asta. Ochii ii zambeau cu adevarat. Daca macar aveam un aparat sa-i captez stralucirea din ei. Din frunze de toamna pravalite peste trotuarul calcat in picioare, au rasarit flori de Nu-ma-uita.Dincolo de imaginea lui, erau conturate fetele celor inchipuiti de mine, in seri tarzii de vara. Dar nu inteleg cine l-a reflectat tocmai in fata mea. Azi, aici, la 5 pasi distanta. Enorma, monstruos de mare distanta as putea zice. As fii vrut sa ii ating fiecare zambet scaldat de raze tarzii , sa ii simt pielea rece pe degetele tremurande in fata seninatatii lui. Dar nu a plecat, e aici. :D . M-am inecat in surasul lui si m-am trezit scaldandu-ma in privirea-i.